Saune uscate standard molid-scandinav

Saunele IBEK Standard personalizate după preferințele Clientului, adaptate la dimensiunile cerute nu sunt produse făcute în serie ci sunt proiectate și construite separat pentru fiecare Client în parte, în funcție de caracteristicile spațiului destinat saunei.

Denumirea "Standard" face referire la nivelul de finisaj și tipul lemnului din care se construiește aceasta varianta de baza din gama saunelor IBEK.
  • Materialul lemnos fără noduri al mobilierului interior din cabina de sauna (tocul ușii de sticla, băncile, fustele dintre băncuțe, spătarele de bănci, tetiere pentru cap, gărdulețul protector de la soba, grătarul de lemn de podea în saunele private) este de culoare deschisa: lemn african de abachi tropical (wawa/banan/ayous) foarte ușor și moale sau plop alb/blond finlandez, fără rășina, finisate atent.
  • Lambriul interior și exterior al saunelor IBEK Standard este molidul scandinav (nordic) cu noduri, clasa A sau A+, lemn atent selecționat, lambriu de 12,5 mm sau 15 mm grosime, finisat softline, fără noduri căzătoare - (conține noduri care nu vor cădea în clima cu temperaturi variabile a cabinei de sauna)- și fără rășina.
  • Spre deosebire de alți producători, IBEK Saune oferă chiar și la nivelul de finisaj de baza izolație ecologica din fibre de lemn presate, prietenoasa cu natura, cuie de asamblare din otel inoxidabil, ușa de sticla securizata și termorezistenta de 8 mm. grosime, fumurie, existând opțiuni pentru foaie de ușa sablata sau clara, fără elemente de prindere/șuruburi la vedere.
  • Bogata accesorizare de baza a unei saune Standard de la IBEK conține: lămpi termorezistente, abajure din lemn pentru lămpi, termometru sauna, higrometru sauna, tetiere/perne lemn pentru cap, tava otel inoxidabil sub încălzitorul de sauna, pietre vulcanice pentru soba, lingura bambus termotratat, ciubar din bambus termotratat, concentrat de uleiuri/esente aromate.
  • Sobele de încălzire din saunele IBEK sunt furnizate de renumitul producător de sobe HARVIA, experienta de peste 60 de ani al finlandezilor de la HARVIA fiind o garanție de buna funcționare și fiabilitate pentru echipamentele saunelor IBEK. Opțional și varianta de sauna cu finisaj Standard se poate accesoriza suplimentar cu iluminări ambientale de fibra optica alba sau colorata, LEDuri termorezistente în tavan, deasupra sobei sau în spătarul băncuțelor, cromoterapii digitale, audioterapie și aromaterapie.
  • Puteți opta pentru băncuțe din lemn de plop thermowood (culoare închisă, afumată), pin cu noduri thermowood (foarte durabil), cedru roșu canadian frumos mirositor (conținând uleiuri volatile parfumate), meranti exotic dur și rezistent, în funcție de destinația saunei: uz privat sau uz comercial, sauna de exterior, sauna uscata sau cu nivel de umiditate relativ crescuta (soft-sauna). Sobele elegante tip" turn"din gama HARVIA și/sau cu funcții speciale de generare a aburului se pot asorta cu aceasta cabina eleganta, eficienta și finisata minuțios.
  • Puteți alege suprafețe vitrate termorezistente și securizate clare, fumurii sau sablate, personalizate cu diferite figurine sau logo/embleme sablate în sticla. Prelucrarea lemnului, construcția cabinei de sauna precum și calitatea materialului prim determina calitatea și durata de viata a cabinei de sauna atât în cazul saunelor finlandeze cat și în cazul saunelor cu umiditate relativa crescuta sau soft-sauna (de multe ori numite greșit saune umede.) În cazuri speciale (sauna de uz comercial lângă zona piscina, uz exterior, mediu extrem de umed, proximitate dus) putem oferi chiar și rama de baza a saunei sau structura băncuțelor din lemn dur de meranti exotic, rezistent la apa.
Suntem aici sa va consiliem în alegerea corecta a materialului lemnos din care trebuie sa fie sauna Dumneavoastră pentru o durata lunga de viața și funcționare ireproșabila, oferându-va bucurie ori de cate ori treceți pragul oazei de relaxare.
© Toate drepturile rezervate 2016 Ibek Srl.